Connect with us

Horoscop

HOROSCOPUL LUNII IULIE 2021 Previziuni astrologice COMPLETE pentru fiecare ZODIE

 

Pregătiți-vă cu toate resursele: urmează o lună minunată din punct de vedere astrologic. Horoscopul lunii iulie ne aduce multe vești bune, farmec și noroc, motivație și voie bună. Citiți previziunile astrologice complete pentru fiecare zodie în parte.

 

Berbec: Horoscop Iulie 2021

Se anunță o lună frumoasă, romantică și plină de reușite pentru nativii Berbec. În carieră aceștia au putere de muncă, sunt înzestrați cu creativitate și peste toate acestea primesc noroc astral, așadar au oportunitatea de a avansa în carieră sau de a dezvolta noi afaceri. Cei care își caută un loc nou de muncă pot găsi jobul ideal, șansele cele mai mari fiind în a două jumătate a lunii.

În plan sentimental, nativii Berbec sunt plini de șarm, cuceritori și pur și simplu strălucesc în ochii celorlalți. Cei singuri pot începe oricând pe parcursul lunii o relație.

Cei implicați deja într-o relație vor căuta să se bucure de minivacante alături de persoana iubită, o vor cuceri cu gesturi tandre, vor duce relația la un alt nivel, unul în care se vor bucura deopotrivă atât de libertate, cât și de profunzime.

Taur: Horoscop Iulie 2021

Nativii Taur traversează o lună prețioasă pentru ei, având puterea să discearnă trecutul și să ghicească viitorul. Astfel că, în luna iulie, Taurii vor medita asupra schimbărilor pe care le-au parcurs în ultimii ani și vor căuta să planifice riguros viitorul apropiat, putând lua decizii foarte importante, cu impact major asupra vieții lor pe termen lung.

Pot decide să își deschidă o afacere, să își schimbe cariera sau să renunțe la aceasta pentru familie sau un hobby care îi face fericiți, pot decide să plece în altă țară și așa mai departe.

Pe plan amoros, nativii caută stabilitate, echilibru, valurile line ale dragostei. Au nevoie să se simtă în siguranță lângă partener, să își găsească liniștea acasă, să simtă în relație un punct de sprijin.

Cei singuri nu se aventurează într-o relație cu mare ușurință în această lună, dar pot avea șansa să construiască o prietenie valoroasă.

Gemeni: Horoscop Iulie 2021

În luna iulie, este posibil ca nativii Gemeni să simtă că bat pasul pe loc în plan profesional. Poate chiar așa și este, dar e acea perioadă din an când ne gândim la vacanțe, concedii, la relaxare și voie bună, iar Gemenii ar putea să își plănuiască vacanță de vară, decât să se gândească la bucla în care, pentru moment, se pot afla blocați în carieră.

Pe plan amoros, aceștia doresc să clarifice unele probleme din relație, așadar pot fi cei care iscă o ceartă. Dar tot ei o vor stinge. Reușesc să comunice eficient și să ducă spre un final constructiv discuțiile în contradictoriu.

Cei singuri vor dori o relație sinceră, care să le ofere totodată libertare. Pot cădea plasa unei aventuri demne de un film.

Rac: Horoscop Iulie 2021

În luna iulie nativii Rac sunt predispuși la exagerare. Fie au tendința să se laude prea mult, fie vor hiperboliza problemele financiare cu care se confruntă, fie vor critica prea mult o relație de prietenie – cert este că percepția lor poate fi exagerată.

De aceea, sfatul astrologului este spre moderație, spre echilibru și spre calm. Cei care au decizii importante de luat, le pot amana cât mai mult, până li se clarifică și li se liniștesc gândurile.

În plan amoros continuă aceeași tendința de exagerare: fie vor duce prea departe planul vestimentar, fie vor interpreta mesajele partenerului, fie par a fi nemulțumiți de orice.

În realitate, cei mai mulți dintre nativi nu au motive atât de serioase pentru a analiza cu atâta ardoare un dezechilibru din viața lor. De aceea, cu răbdare și moderație pot trece mai ușor această perioadă.

Leu: Horoscop Iulie 2021

Nativii Leu sunt mânați de simțul dreptății în această perioadă, așadar este posibil să încerce să le dovedească realitatea de sub nas chiar și celor care nu doresc să o vadă, cum ar fi… șefii lor. Așadar pot isca unele discuții în contradictoriu și tensiuni, însă totodată vor fi greu de contrazis, argumentele lor fiind solide și în conformitate cu realitatea pe care o trăiesc. Pot suferi însă schimbări radicale, ca urmare a reacțiilor dezechilibrate ale celor din jurul lor.

În dragoste sunt înflăcărați, emoțiile lor ating cote maxime, trăiesc intens, iar partenerul de viață este luat prin surprindere de comportamentul leilor. Reușesc să intensifice atracția în cuplu, să pipereze intimitatea și să guste puțină adrenalină alături de persoana dragă.

Cei singuri vor cuceri ușor posibilii parteneri și pot trăi o aventură plină de neprevăzut. Cei mai norocoși își vor întâlni sufletul pereche în această lună.

Fecioară: Horoscop Iulie 2021

Pe plan profesional, astrele aduc noroc, evoluție, dezvoltare în această lună. Așadar, nativii Fecioară se pot bucura de aprecierea unor reușite mai vechi, care la acea dată păreau trecute cu vederea, pot fi avansați în funcție, pot semna o colaborare importantă cu propria afacere sau pur și simplu pot avea noroc în câștiguri venite din zone nemuncite (catiga la jocuri de noroc, află că vor primi o moștenire, participa la un interviu din curiozitate și sunt angajați pe un post foarte bine plătit etc.).

În plan sentimental, nativii au nevoie de liniște, de calm. Pot cere chiar un timp doar pentru ei, în care au nevoie să se reculeagă, să se gândească la propriile lor valuri emoționale, să contempleze la cine sunt și cine își doresc să devină. Dacă partenerul este înțelegător, vor trece fără prea mari bătăi de cap peste această perioadă.

Balanță: Horoscop Iulie 2021

Nativii Balanță au un chef nebun de vacanță, de lenevit fără griji, poate și de a cunoaște oameni noi, deși au nevoie în special de liniște și relaxare. Visează cu ochii deschiși la concediu și deja fac demersurile necesare pentru perioada zilelor libere.

Cu toate acestea, nu se deconectează foarte mult de la muncă, ci doar reușesc poate să se motiveze mai bine, cu gândul că foarte curând vine și perioada relaxării.

În plan amoros totul merge bine, niciun vânt năpraznic nu pare să le amenințe relația. Cei singuri își doresc să înceapă o relație serioasă și totodată romantică, însă va trebui să găsească timp să iasă din casă și să întâlnească oameni noi.

Scorpion: Horoscop Iulie 2021

Când toată lumea pleacă în concediu, Scorpionii par să aibă cel mai mult de muncă. Tocmai acum se ivesc noi proiecte, noi parteneriate, colaborări sau idei minunate care merită dezvoltate. Desigur că vor avea succes în planul carierei, însă se pot trezi cu reproșuri din partea persoanei dragi, care se poate simți neglijată.

ste recomandat să vorbească cu partenerul de viață despre suprasolicitarea în muncă pe care o traversează, dacă doresc să se bucure de înțelegere și susținere. Pot, de asemenea, să lase pe seama partenerului de viață organizarea viitorului concediu, mizând pe ideea că se vor lăsa surprinși.

Cei singuri nu vor avea prea mult timp pentru a face cuceriri, însă nu se știe niciodată de unde sare iepurele. Unii nativi pot avea norocul să întâlnească sufletul pereche chiar la locul de muncă.

Săgetător: Horoscop Iulie 2021

Nativii Săgetător pot fi din cale-afară de visători în luna iulie, ceea ce le poate crea unele probleme. În cuplu pot cere mai mult decât li se poate oferi, pot exagera cu gesturile tandre, creând mai degrabă o atmosferă de sufocare a partenerului decât de surprize romatice. Cei singuri pot exagera în căutarea sufletului pereche, se pot orienta către persoane ce aparțin altor culturi sau locuiesc în alte țări.

La locul de muncă pot pretinde că li se cuvine mai mult, generând discuții care nu vor avea neapărat un ecou pozitiv asupra lor.

Astrologul recomandă diplomație în toate acțiunile, atât acasă, cât și dincolo de pragul ușii.

Capricorn: Horoscop Iulie 2021

Nativii Capricorn se pot trezi în mijlocul unor furtuni emoționale pe care nu ei le-au creat, dar va trebui să le înfrunte. Așadar, în cuplu, ei sunt cei mai în măsură să aplaneze conflictele, să ghideze discuțiile în contradictoriu astfel încât să ajungă la o concluzie constructivă, să își păstreze calmul și luciditatea. Nu este tocmai ușor, dar și partenerul a făcut toate acestea atunci când a putut, iar acum a venit rândul Capricornilor.

Cei singuri nu se grăbesc să înceapă o relație, au nevoie de stabilitate și nu vor dori să facă prea multe compromisuri. Așadar, dacă vor întâlni o persoană interesantă, nu se vor aventura să înceapă o relație până ce nu sunt convinși că acea legătură este ceea ce vor.

În plan financiar, unele neajusnuri mai vechi par să îi urmărească și în luna iulie. Cu toate acestea, nativii sunt hotărâți fie să facă un slalom eficient între probleme, fie să le rezolve, rând pe rând. Orice cale ar alege, vor reuși să nu se streseze prea tare și să își păstreze starea de bine pe tot parcursul acestei perioade.

Vărsător: Horoscop Iulie 2021

Nativii Vărsător vor fi foarte organizați în luna iulie, care se anunță a fi foarte aglomerată, dar și frumoasă. Așadar, cu o bună organizare vor reuși să ducă la bun sfârșit volumul uriaș de muncă, reușind să lase timp pentru familie și cei dragi, pentru prieteni și pentru distracție. Vor imbină utilul cu plăcutul, iar în cuplu aduc o energie bună, îmbunătățind relația cu partenerul de viață.

Cei singuri au șanse mari să își găsească sufletul pereche în această lună, dar pentru aceasta trebuie să iasă mai des din casă.

Pești: Horoscop Iulie 2021

Luna iulie vine ca un pansament peste suferințele recente ale nativilor Pești. Aceștia vor găși resursele de vindecare și reechilibrare interioară, vor trăi dragostea la cote maxime, își vor repara relația de cuplu și vor găși soluții să facă un pas în față și în ceea ce privește cariera sau afacerile.

Că tot am adus vorba despre carieră, este posibil să semneze contracte importante care să le aducă un bun valoros sau chiar o suma mare de bani, pe care au plănuit deja cum să o investească. Aceaste oportunități vor veni și cu responsabilități în plus, însă nativii și le vor asuma.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Horoscop

Ce fel de părinte eşti, în funcţie de zodia ta

 

Dacă eşti părinte, cu siguranţă te-ai întrebat de nenumărate ori dacă eşti unul bun sau unul rău. Zodia ta îţi poate dezvălui acest lucru!

 

Berbec(21 martie – 20 aprilie)

Tu eşti o fire curajoasă, care nu are teamă de nimic.

Dar, privitor la familie, nu eşti o persoană intimidantă. Copiii tăi te vor respecta şi vor deveni plini de încredere în ei şi puternici la fel ca şi tine.

Taur(21 aprilie – 21 mai)

Tu eşti o fire răbdătoare, dar în acelaşi timp, îţi împingi copiii să muncească din greu.

Sarcinile părinteşti sunt foarte importante pentru tine, la fel ca şi stabilitatea financiară şi emoţională din familie. Îţi vei asculta mereu copiii şi nu le vei ignora niciodată nevoile.

Gemeni(22 mai – 21 iunie)

Tu îţi provoci copiii la discuţii profunde în timpul cinei şi menţii o notă jucăuşă şi prietenoasă.

Eşti mai degrabă cel mai bun prieten al copilului tău, vorbindu-i de la egal la egal în loc să îl tratezi cu superioritate.

Rac(22 iunie – 21 iulie)

Tu cauţi să ai conexiuni profunde cu cei mici.

Eşti un parinte calm şi natural, care nu trebuie să se chinuie să fie o mamă sau un tată bun. De asemenea, pui mare preţ pe sentimente, de aceea, cel mai probabil, vei petrece o mulţime de timp de calitate doar fiind prezent pentru copiii tăi.

Leu(22 iulie – 22 august)

Te-ai născut pentru a fi lider, aşa că tu îţi încurajezi copiii să îţi atingă cele mai înalte ţeluri.

Nu le vei permite niciodată să fie leneşi, ci mereu îi vei împinge de la spate pentru a se implica în cât mai multe activităţi şi hobby-uri care să îi stimuleze.

Fecioară(23 august – 22 septembrie)

Eşti o persoană foarte organizată, meticuloasă şi grijulie, aşa că cei mici se vor simţi mereu în siguranţă cu tine şi viaţa lor va fi foarte bine structurată.

Vei crea o rutină în familie şi îţi vei încuraja copiii să aibă obiceiuri sănătoase.

Balanţă(23 septembrie – 22 octombrie)

Viaţa ta de familie este echilibrată de la sine.

Munca şi joaca sunt egale pentru tine, iar menţinerea calmului şi ţinerea emoţiilor sub control sunt calităţile tale în ceea ce priveşte rolul de părinte. De asemenea, ştii să faci dreptate, eşti extrem de corect şi foarte priceput în a-ţi linişti copiii indiferent de ce se întâmplă.

Scorpion(23 octombrie – 21 noiembrie)

Tu ai o relaţie specială cu copiii tăi.

Conexiunea emoţională pe care o construieşti cu aceştia practic înseamnă că aproape le poţi citi gândurile. Întotdeauna ştii ce vor sau ce au nevoie înainte de a-ţi spune sau de a-ţi cere.

Săgetător(22 noiembrie – 21 decembrie)

Spiritul tău liber te face să fii un părinte distractiv şi amuzant care organizează cele mai tari petreceri pentru copiii săi.

Întotdeauna planifici o nouă aventură pentru familia ta şi îţi propui să iasă excepţional.

Capricorn(22 decembrie – 19 ianuarie)

Tu eşti o persoană hotărâtă şi demnă de încredere.

Tu impui limite şi reguli şi vei fi mereu acolo pentru copiii tăi. Îi vei învăţa ce înseamnă să fii responsabil şi practic, ceea ce îi va determina să fie la fel de puternici ca şi tine.

Vărsător(20 ianuarie – 18 februarie)

Eşti o persoană creativă şi vizionară, iar ca părinte, îţi place să creşti copii curioşi pe care îi încurajezi să scrie, să deseneze, să cânte şi să îşi exprime sentimentele.

Felul tău de a fi le permite celor mici să gândească liber şi să fie plini de imaginaţie.

Peşti(19 februarie – 20 martie)

Tu eşti din naştere o fire mămoasă, caldă şi blândă.

Tu eşti grijuliu cu copiii tăi şi cu cei dragi. Eşti sensibil la nevoile lor schimbătoare şi la sentimentele lor. Eşti mai mult protectiv decât disciplinar şi niciodată nu da pedepse aspre sau nedrepte.

Continue Reading

Trending